Sanatate oculara

Antioxidanti pentru ochi sanatosi

Antioxidanti pentru ochi sanatosi

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Vitamina C si bioflavonoidele sunt antioxidanti importanti care te ajuta sa iti mentii sanatatea ochilor si a corpului. Alimentele bogate in vitamina C, cum ar fi fructele citrice si majoritatea legumelor, sunt de asemenea surse excelente de bioflavonoide.

Cercetarile sugereaza ca vitamina C si bioflavonoidele au un efect complementar, acestea fiind mai eficiente atunci cand sunt ingerate impreuna, decat separat.

Vitamina C si ochii tai

Vitamina C (cunoscuta si sub numele de acid ascorbic) este o vitamina solubila in apa si un puternic antioxidant. Aceasta ajuta organismul sa formeze si sa mentina tesutul conjunctiv, inclusiv colagenul din corneea ochiului.

Vitamina C mentine oasele sanatoase, pielea si vasele de sange, inclusiv capilarele delicate din retina. Studiile sugereaza ca pe termen lung, consumul de vitamina C poate sa reduca riscul de producere a cataractei si pierderea vederii datorate degenerescentei maculare.

Spre deosebire de majoritatea animalelor, organismul oamenilor nu este in masura sa produca vitamina C. Deci, ar trebui sa luam doza zilnica de acid ascorbic din dieta noastra. O dieta cu deficit de vitamina C poate duce la scorbut - o boala grava caracterizata prin slabiciune musculara, umflaturi si sangerari ale gingiilor, pierderea dintilor, sangerare sub piele, durere si rigiditate articulatiilor, anemie, oboseala si depresie.

Deci, de cata vitamina C ai nevoie?

Potrivit Institutului National de Sanatate, doza zilnica recomandata de vitamina C, este de 90 miligrame pe zi pentru barbati si 75 miligrame pentru femei. (Femeile care sunt insarcinate sau alapteaza ar trebui sa ia pana la 120 mg pe zi.)
Cercetarile sugereaza ca fumatorii au nevoie de mai multa vitamina C decat nefumatorii.

Totusi, specialistii considera ca ar trebui sa consumi mult mai multa vitamina C decat doza zilnica recomandata. De exemplu, 500 mg a fost doza zilnica de vitamina C utilizata in studii, care au aratat un risc redus de cataracta. Iar studiile pe termen lung au descoperit ca persoanele care iau mai mult de 700 mg de vitamina C pe zi, au un risc cu 25% mai mic de boala coronariana decat cei care nu iau suplimente de vitamina C.

Deoarece este solubila in apa, vitamina C este in general considerata sigura chiar si in doze mai mari. Excesul de vitamina C se elimina prin urina. Cu toate acestea, dozele mai mari de 2.000 mg pe zi pot provoca greata si diaree, precum si cresterea riscului aparitiei de pietre la rinichi.

Surse naturale de vitamina C includ: ardei, citrice, fructe de padure, fructe tropicale, cartofi, rosii si legume cu frunze verzi. Alimentele cu cel mai mare continut de vitamina C sunt (pentru o jumatate de cana):

• Ardei rosu (142 mg)

• Ardei gras verde (60 mg)

• Capsuni (49 mg)

• Kiwi (70 mg pe servit)

• Suc de portocale (70 mg)

• Pepene galben (47 mg)

Valorile de mai sus sunt valabile pentru alimente proaspete, crude. Gatitul si conservarea pot scadea continutul de vitamina C. Lumina distruge, de asemenea, vitamina C. Deci, daca bei suc de portocale, cel mai bine este sa-l cumperi in recipiente opace.

Fumatul, contraceptivele orale, estrogenul, tetraciclina antibiotica si barbituricele pot scadea eficienta vitaminei C.

 

Bioflavonoidele: partenerul Vitaminei C pentru sanatatea oculara

Bioflavonoidele sunt o familie mare de substante gasite in majoritatea alimentelor care sunt surse bune de vitamina C. De fapt, cercetatorii au identificat mai mult de 8.000 de structuri de bioflavonoide care apar in mod natural, fiind pigmentii naturali care dau culoarea fructelor si legumelor.

Bioflavonoidele si vitamina C par sa functioneze excelent impreuna in organism. Cercetatorii cred ca beneficiile atribuite doar vitaminei C in trecut, de fapt, se poate datora actiunii combinate a vitaminei C si a bioflavonoidelor specifice.

Unele dintre aceste efecte combinate includ:

• Reducerea riscului de boli cardiace

• Reducerea riscului de aparitie a anumitor forme de cancer

• Efecte anti-imbatranire

• Protectia impotriva infectiilor

• Pereti fortificati ai vaselor de sange

• Imbunatatirea circulatiei sangelui

• Scaderea colesterolului din sange

• Functie hepatica imbunatatita

 

Aproape orice aliment care contine vitamina C contine, de asemenea, bioflavonoide.

Afinele sunt o sursa bogata in bioflavonoide, adesea fiind prezentate ca fiind benefice pentru sanatatea ochilor. Afinele, fructele ade cai, cirese, prune, afine, zmeura, vinete, struguri rosii si purpurii si vinul rosu, contin cantitati mari de antociani - pigmenti flavonoizi care sunt puternic antioxidanti. Antocianinele pot contribui la reducerea riscului de cataracta si a degenerescentei maculare si pot ajuta la mentinerea sanatatii corneei si a vaselor de sange in diferite parti ale ochiului.

Ca si vitamina C, bioflavonoidele sunt solubile in apa si nu sunt toxice, chiar si in doze mari.